Singuratate

Singurătate, ascunzi un suflet însetat de dor şi iubire!

   

Te risipeşti în vis şi în singurătate

Şi răzuieşti ţărâna ce-ţi macină făptura.

Eşti ca un lac imens, ce-şi revarsă captura

Stând rezemat de umbra vieţii pătate.

Înfiorând cu-o şoaptă a ta singurătate,

Răsună paşii pe asfalt de suflet.

Şi curge vremea ca o apă ce inundă,

Îngropând comori de gânduri şi visare.

În odaia inimii străpunse de ochii minţii nemiloşi

Te uiţi cu silă la cei ce te testează,

Crezând în ale tale fapte ce mimează

Demersuri, fals dorite, dar pline de durere

Ce se topesc în fum subţire de ţigară.

        *****

Singurătate imensă şi amară, ce curgi ca un argint topit

Încercând să înţelegi robul, ce se gândeşte la un crin trist.