autor: Lilit
În amurg de vară, Don
Quijote a fost legat
Şi dus la judecată.
Rumoare.Vestea căzu ca un trăsnet!
***
- Veniţi, Don Quijote a fost arestat!
- Ce tot îndrugă? Întrebă un fârtat.
Toţi alergau să vadă ce este cu el.
Singur, cu-n gol imens, imens în suflet
Vestitulhidalgo
ce se va întâmpla cu viaţa sa.
Vine judecătorul. Unde-i Don Quihote?
- Aici sunt, senior!
- Te faci vinovat de-un delict major...
De inimi furate şi frânte.
-Nu-i adevărat, senior. Ai fost înşelat.
Niciodată nu m-am făcut vinovat
De un asemenea delict. Dar vă spun cinstit,
(Jur pe Rosinante-a mea) că damele au furat
Fragmente din inima mea.
Eu le-am ajutat să treacă mai uşor
peste-al vieţii prag.
Spuneau că au doruri ascunse
De priviri iscoditoare. Visul lor era
De-a zbura cu mine pe culmi de simţiri.
Că dorinţa lor miroase a păcat,
A sânge nevinovat lăsat încuiat în casă
Şi al lor bărbat, tare neglijat.
Şi o jale cruntă în suflet aveam
Când vedeam că-şi puneau speranţa
în măritul Dumnezeu, pe care-L rugau
să le ierte gândul şi a lor păcat.
Şi-mi spuneau
că dorinţa de-a zbura era mai puternică noaptea,
când stăteau bătând la taste până ameţeau.
Mărite senior jude, vina mea era
Că le găseam un loc în suflet.
Un bibelou ce nu trebuia deranjat
Să nu se spargă în cioburi mărunte.
Şi mai am o vină!
- Care, Don Quijote?
- Mă fac vinovat că pe toate le-am iubit şi minţit,
Făcândumi-se milă de-a lor vârstă şi dorinţe
Nesatisfăcute.
Dar ele nu ştiau că mi se făcea milă şi de tineriihidalgo
pe care-i primeam în taină.
Şi uneori îi cununam, fiind al lor păstor
şi păstrător de taine.
Dar una mă descoperi ... şi la voi veni
(din păcate, nu reuşii s-o satisfac),
Cerând să fiu judecat pentru bunătatea mea.
Acum, că ajunsei aici, îmi vine să mă plâng,
Că toate voiau să mă transforme-n rob
în clipele ce ardeau ca un rug, trecând în eternitate.
Că stelele ne ridicau şi ne coborau,
După bunul plac ... pentru că de fapt,
Eu mă-ndopam doar cu resturi de la frunţi alese.
Deci, mărite jude, întreb, tot eu sunt vinovat???
Şi dus la judecată.
Rumoare.Vestea căzu ca un trăsnet!
***
- Veniţi, Don Quijote a fost arestat!
- Ce tot îndrugă? Întrebă un fârtat.
Toţi alergau să vadă ce este cu el.
Singur, cu-n gol imens, imens în suflet
Vestitul
ce se va întâmpla cu viaţa sa.
Vine judecătorul. Unde-i Don Quihote?
- Aici sunt, senior!
- Te faci vinovat de-un delict major...
De inimi furate şi frânte.
-Nu-i adevărat, senior. Ai fost înşelat.
Niciodată nu m-am făcut vinovat
De un asemenea delict. Dar vă spun cinstit,
(Jur pe Rosinante-a mea) că damele au furat
Fragmente din inima mea.
Eu le-am ajutat să treacă mai uşor
peste-al vieţii prag.
Spuneau că au doruri ascunse
De priviri iscoditoare. Visul lor era
De-a zbura cu mine pe culmi de simţiri.
Că dorinţa lor miroase a păcat,
A sânge nevinovat lăsat încuiat în casă
Şi al lor bărbat, tare neglijat.
Şi o jale cruntă în suflet aveam
Când vedeam că-şi puneau speranţa
în măritul Dumnezeu, pe care-L rugau
să le ierte gândul şi a lor păcat.
Şi-mi spuneau
că dorinţa de-a zbura era mai puternică noaptea,
când stăteau bătând la taste până ameţeau.
Mărite senior jude, vina mea era
Că le găseam un loc în suflet.
Un bibelou ce nu trebuia deranjat
Să nu se spargă în cioburi mărunte.
Şi mai am o vină!
- Care, Don Quijote?
- Mă fac vinovat că pe toate le-am iubit şi minţit,
Făcândumi-se milă de-a lor vârstă şi dorinţe
Nesatisfăcute.
Dar ele nu ştiau că mi se făcea milă şi de tinerii
pe care-i primeam în taină.
Şi uneori îi cununam, fiind al lor păstor
şi păstrător de taine.
Dar una mă descoperi ... şi la voi veni
(din păcate, nu reuşii s-o satisfac),
Cerând să fiu judecat pentru bunătatea mea.
Acum, că ajunsei aici, îmi vine să mă plâng,
Că toate voiau să mă transforme-n rob
în clipele ce ardeau ca un rug, trecând în eternitate.
Că stelele ne ridicau şi ne coborau,
După bunul plac ... pentru că de fapt,
Eu mă-ndopam doar cu resturi de la frunţi alese.
Deci, mărite jude, întreb, tot eu sunt vinovat???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu