Iadul oamenilor

  Autor Lilit fragment din Vol,,Poveste din vis'', Editura Pim, Iaşi, 2012 

     Era noapte. Razele lunii pătrundeau prin fereastră, lăsând în umbră colţurile încăperii. Adi îşi ţintuise privirea într-un punct din tavan; încerca să doarmă, dar memoria sa vie şi cuprinzătoare alerga prin ceaţa trecutului. Gândurile se zbenguiau în voie... România era ţara părinţilor... patria din care plecase cu 30 de ani în urmă! Amintirile lui au ajuns până în seara în care a început totul; de atunci toată viaţa lui s-a dat peste cap. Era foarte tânăr. Ieşind din casă, Adi s-a întâlnit cu doi prieteni. Liviu şi Călin l-au întrebat dacă vrea să meargă la protestul organizat de scriitorul Paul Goma. A mers, desi nu auzise până atunci de acest nume. S-a lăsat dus în locul unde disidentul milita pentru respectarea drepturilor omului. I-a plăcut ce aude.. Gândeau la fel. Spiritul său tânăr, însetat de dreptate, de libertate, l-a purtat de-a lungul anilor până la limita supravieţuirii. Cu ochii în gol, Adi vedea lacrimile şiroind pe obrazul Smarandei, mama sa. Privirea ei rugătoare spunea să nu plece. Or să-l prindă ...  Adi şi-a amintit noaptea când au fost arestaţi ... Şi versurile ce-i alergau prin minte:

Mergeam legaţi în lanţuri, un grup de apucaţi ... 

Refugiul Diana-i părăsit de cruciaţi.

                                                     *****

 - Trezirea! strigătul răsună în cabană ca un tunet. Cristian, unul dintre tinerii ce fusese de pază în acea noapte, spuse:

- Urgent, coborâm de la cabană!

- Am înţeles, răspunseră toţi mecanic.Nu mai era timp de vorbe. Pentru toţi, ordinul a sunat scurt, ca o plesnitură de bici. Şi nu însemna decât pericol; ameninţarea se apropia cu repeziciune. Inutil au încercat să scape de Securitate.

                                               *****

      De câteva luni, cabana,,Diana'' era refugiul unui grup de tineri ce a,,îndrăznit'' să ceară drepturi elementare - drepturi înscrise până şi în Constituţia comunistă. Scrisoarea deschisă, scrisă şi adresată de Paul Goma Conferinţei de la Belgrad la începutul anului 1977, era rezultatul asumării-revendicării unor drepturi garantate constituţional, dar mereu încălcate de autorităţi.,, dreptul la muncă (art. 18); dreptul la instruire (art. 21); la asociere (art. 27); libertatea cuvântului, a presei, a întrunirii, a mitingurilor, a demonstraţiilor (art. 28); libertatea conştiinţei (art. 30); inviolabilitatea persoanei (art. 31); a domiciliului (art. 32); secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 33).

                                              *****

      Adi nu înţelesese aproape nimic din ordinul dat. Era trecut de miezul nopţii. Încă ezita în braţele somnului. Subconştientul însă lucra, făcând raţionamente: dacă ne-a trezit aşa târziu, în noapte, înseamnă că Securitatea este iar pe urmele noastre; ştie unde ne-am ascuns. În mintea lui răsunau cuvintele lui Goma din Scrisoarea citită la Conferinţă: Deasemeni nu este respectat dreptul la libera circulaţie a persoanelor, a ideilor, a informaţiei, iar dreptul la cetăţenie este transformat într-o obligaţie care nu serveşte cauzei progresului. Peste tot în lume se vorbeşte despre demnitate, despre libertate, dar câţi oameni din ţările în care demnitatea şi libertatea există cu adevărat ştiu că sunt state în care oamenii sunt legaţi pe viaţă de pământul pe care s-au născut? Câţi oameni ştiu că există state în care, de zeci de ani votanţii votează… în unanimitate candidatul unic propus de putere şi împotriva votanţilor? Că există ţări în care cetăţenii sunt obligaţi să servească interesele statului – care sunt, de regulă potrivnice intereselor cetăţenilor? Că mai sunt locuri pe pământ unde convingerile sunt impuse prin forţă? Considerăm deasemeni că este inadmisibilă extinderea principiilor neamestecului în treburile interne (ale unui stat) asupra drepturilor (individuale) cetăţeneşti fundamentale”.

       Ideile scriitorului Paul Goma, liderul Mişcării pentru drepturile omului din România, pătrunseră adânc în sufletele tinerilor refugiaţi la cabana,,Diana''. Cu litere de foc, cuvântul Libertate, era sculptat în inimile lor.

De frica Securităţii şi din dorinţa de a gândi liber, de a se mişca fără restricţii, şi-au părăsit părinţii, iubitele, rudele, prietenii, preferând să se ascundă în munţi. 

     Adi tremura de frig ... deşi era vară, pe munte, noaptea era friguroasă; refugiul era aproape îngheţat. Prin aerisirea din tavan, prin care ieri plouase, se vedeau câteva stele strălucind; păreau agăţate de braţele cerului. Adi coborâ din patul de lemn; se îmbrăcă imediat, dar nu mai avu timp să se spele. Uşa sări din loc. Mai mulţi miliţieni, cu armele îndreptate spre ei, năvăliră în refugiu. Zona era ticsită de uniforme albastre şi de securişti. Adi privea absent spre munţii înceţoşaţi şi verdele întunecat al brazilor. Un sentiment straniu îl încerca. Abia îi zărea pe cei ce năvăliră în adăpost. Păreau o haită de lupi ce porniră după pradă. Însă Adi ştia că lupii nu atacă oamenii decăt dacă sunt flămânzi; cei îmbrăcaţi în uniforme şi în haine civile nu erau lupi; erau oameni cu suflete de hiene. Uitaseră ce-i omenia şi libertatea. Cei nouă tineri, surprinşi în Refugiul Diana, începură coborârea de pe culme; erau  încadraţi de armata de hiene şi mergeau sub ameninţarea armelor de foc.  Muntele părea o pasăre ce obosise să se mai înalţe spre piscuri ca să ciugulească firimituri din fruntea cerului. Adi gândea că jos nu există zbor; că sunt păsări cu aripi frânte de paturile armelor mânuite cu cruzime de purtătorii uniformelor albastre.
 În vale îi aşteptau mai multe maşini să-i ducă la sediul securităţii. Începuse drumul spre Iadul oamenilor...
                                                    *****

      Se luminase de ziuă şi Adi nu reuşise să doarmă. Se ghemuise la pieptul tăcerii reci ca bătrânul condor ce încerca să ajungă la cuibul de pe stânca ascunsă printre nori.Gândurile sale rătăceau peste ocean, ajungând în România; se opreau la Carmen - prietena de pe site-ul de socializare; imaginea ei alerga ca o muză, ocupându-i visele şi când avea ochii deschişi. Se obişnuise să poarte discuţii zilnice, încât tot timpul se gândea la ea. Nerăbdător, Adi deschise calculatorul şi intră pe site; după mai multe încercări, reuşi să discute cu prietena sa:     
- Carmen!! Ești aici, draga mea? 

- Da, Adi! Am venit.

- Sãrut mânuțele, Carmen! Îmi era așa dor de tine! Abia așteptam sã vorbim. Ce mai faci?

- Mulțumesc, destul de bine. Doream sã mai discutãm ... și cãutam informații despre,,Charta 77’’din Cehoslovacia.

-  Da, interesant! Îți spun eu dacã vrei ... sincer, doresti sã organizezi ceva împotriva guvernanților? Râsul lui Adi rãsună sarcastic ... Glumesc, dar cred cã ar merita.

- Nici vorbã! Tu ce mai faci?

- Drãguț din partea ta cã mã întrebi! Te sãrut ... îmi era grozav de dor de tine! Mi-ai cotropit gândurile, visele... tot timpul mă gândesc la tine! Ştiai cã în 1980 am renunțat la cetãțenia românã? 

- Nu mi-ai spus, Adi! Ce motive ai avut?... în ce te-ai implicat?

- Paul Goma... manifeste... demontrații ... interviuri la Europa Liberã... arestat ... judecat şi dus în Insula Mare a  Brãilei; scãpat... prins... arestat iar şi exilat în Moldova, pe fâșia de pe Prut.

- Frondist 100%. Povestește, te rog!

- Carmen,  în perioada despre care vorbești, făceam parte din ,,Grupul Goma’’. În iarna-primãvara lui 1977 am participat la Mișcarea pentru drepturile omului inițiatã și organizatã de scriitorul Paul Goma.  În ianuarie, în Cehoslovacia se anunțase Charta 77 la care au aderat scriitori maghiari și bulgari. Paul Goma a trimis o scrisoare lui Kohout pentru Charta 77, prin care isi manifesta dorinta de aderare. Pe 9 februarie, la douã sãptãmâni de la trimitere, Scrisoarea se difuzează la Radio Europa Liberă. Atunci aflã opinia publicã, pentru prima datã de,,Grupul Goma’’.

- Adi, se pare cã te numeri printre cei care au scris istorie. Spune, ce scriitori din ţară au semnat Scrisoarea lui Goma?

- Nici unul, draga mea!

- Cum? Nu se poate! Așa de fricoși, de lași erau scriitorii români?

- Trist, dar foarte adevãrat! Singurul scriitor care va semna Scrisoarea, pe 3 martie, a fost Ion Negoiţescu. În acea perioadã s-a conturat,,Grupul Goma’’ la care am aderat câteva sute de persoane, în special tineri.

- Adi, ce ați fãcut dupã arestarea lui Paul Goma?

- Pe 1 aprilie, liderul nostru a fost arestat; puternica campanie internaționalã silind autoritãțile române sã-l elibereze din închisoare pe 6 aprilie.

- Am înțeles cã douã grupuri de tineri s-au,,remarcat’’mai mult în fața Securitãți!

- Ai dreptate, Carmen! Pânã când ne-au arestat, am continuat sã împãrțim manifeste, sã organizãm demonstrații anticomuniste, sã  acordãm interviuri la Radio Europa Liberã. Eu fãceam parte din cel de-al  doilea grup, format din nouă tineri; am fost cunoscuți sub numele de"Grupul Balta Brăilei 77''.  Ştiindu-ne între noi, cei sapte membri ai primului grup, numit mai târziu drept,,Grup Canal 77’’, ne sfătuiau cum să acţionãm. Dar în vara toți am fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru "parazitism social" . Aşa suna sentinţa comunistă pronunţată împotriva noastrã cu uşile închise. Am fost judecat la Tribunalul de urgențã din sectorul 7, apoi deportat în Insula Mare a Brăilei.

Imi scris versurile:

Având Securitatea pe urmele noastre
       În zori plecarăm peste munte către Cheia
Braşovu-i plin de uniforme-albastre
Noi facem o oprire în Insula Brăilei
După ce-am plecat din portul Chiliei.

Cei rãmași în libertate, au continuat rezistenţa până spre toamnă, când au fost arestaţi şi duşi la muncă forţată la Canal, în Moldova pe Prut sau la Galati.

                                

- Adi, cum s-au comportat cu tine când erai în închisoare?

- ,,Foarte bine’’!

- Adicã?       

- Carmen, sunt de 30 de ani în SUA, dar aici nimeni nu m-a torturat și nu a încercat sã mã asasineze.

- E crunt ce spui acum!... Nu am ştiut! Asta au făcut cei ce te-au arestat?

- Draga mea, vorbele nu pot descrie chinurile la care eram supuşi; ne torturau fizic şi psihic; Tortura fizică consta, în special, în bătăi; eram loviţi în diferite părţi ale corpului. Bătăile la urechi (pentru a ne sparge timpanul), la tălpi şi la testicule erau cele mai dureroase; şi mulţi au fost violaţi. Ne drogau pentru a afla ,,adevãrul’’ - adicã numele celor care făceau parte din,,Grupul Goma’’.  Nu era interogatoriu la care să nu fiu întrebat de acţiunile organizate de Paul Goma. Am şi scris ceva în acest sens:

Ce se aude, puiule?
Vine duba, domnule.
 Plângi de frică, puiule?
 Unde-i Paul, domnule?”

Indiferent de atrocităţile la care eram supuşi, consideram o atitudine josnică trădarea colegilor. Din Insula Mare a Brãilei am reuşit să evadez; dar după câtva timp m-au prins şi m-au dus la închisoarea de la Galaţi.

Mergeam legaţi în lanţuri, un trib de apucaţi
Evadând din Insula Brăilei, am ajuns la Galaţi!

- Groaznic, Adi! Citisem prin cărţi, dar credeam că este vorba de imaginaţia scriitorului. Nu am cunoscut supravieţuitori ai acelor închisori!

- Nici vorbă, Carmen! Astea erau,,distracțiile’’ torționarilor din închisorile comuniste!... şi sigur, lipsa hranei, frigul, arderea cu ţigara, suspendarea - eram spânzuraţi de o bară legaţi de mâini; sau eram legaţi de picioare şi suspendaţi cu capul în jos. Groaznic a fost când m-au legat de picioare şi m-au suspendat de la etajul trei. Credeam că nu mai scap cu viaţă! Şi de multe ori torţionarii noştri combinau metodele, între suspendare şi bătaie, expunerea la temperaturi ridicate sau scăzute, imersia în apă. Mulţi şi-au găsit moartea. Din primul grup doar un coleg a scăpat cu viată chinurilor detenţiei. Mai târziu, mormintele lor erau luminate de candelă şi de flori proaspete- de trandafiri, gardenii şi irişi - aduse de părinţi, prieteni... şi de noi, cei care am supravieţuit ... dar toţi se fereau de ochii Securităţii... tuturor le era frică să nu fie acuzaţi de complicitate!

 - Nu se poate, Adi !!! Atâta durere se revarsă din cuvintele tale! Ai atâtea să-mi spui! Cum ai plecat din Ţarã?

- Demersurile noastre, ale celor din,,Grup Goma’’, considerate ilegale în ţară, dar făcând parte dintre cele mai elementare drepturi ale omului,  erau cunoscute în Occident. Interviurile, memoriile noastre din închisori au fost prezentate pe post, la Radio Europa Liberă.

Şi vorbind din depărtare, Noel Bernard când citea
Rupea liţa-n difuzoare ... şi pe noi bătaia.
Acum ştiu că mai multe guverne, organizaţii internaţionale pentru drepturile omului au încercat salvarea noastră. Tot mai mult începuse să se discute despre acţiunile grupului noastru şi autorităţile române erau supuse la presiuni externe. Dar de la Galaţi m-au deportat în Moldova, pe fâşia de pe Prut.

Un alt popas pe Prut, sus în Moldova
Să admirăm sezonul de batoane
Trecea fanfara, noi eram doar, toba”
Pe care o băteau în graba mare.

Din Moldova am fost eliberat. Dar toţi se uitau la mine ca la un paria. Chiar şi tatăl meu, ziarist, rector la Ştefan Gheorghiu. Simţeam că mă sufoc! Nu mai aveam un loc care să-mi aparţină. Ultima speranţă era să părăsesc ţara. Dar mama era singura fiinţă care mă mai reţinea. Şi în închisoare fusesem ameninţat cu moartea mamei... Era punctul meu slab… călcâiul lui Achile. Însă nu m-am lãsat înfrânt. După un timp şi mama şi-a dat seama că nu mai poate continua această situaţie.

Pe câmpie-n sus, alerg fără de lanţuri
Din ochi cad stropi ce îneacă, negrele abisuri.

După ce în 1980 am renunţat la cetăţenia românã, mama a fost de acord să părăsesc ţara. 

- Adi, văd că nu ai reuşit să te încadrezi în societate după ieşirea din închisoare.
- Era imposibil, Carmen! Autorităţile ne considerau drept duşmani înfrânţi, aflaţi la marginea societăţii;  eram priviti ca cetăţeni de categoria a doua, fiind discriminaţi social şi refuzându-ne îndeplinirea drepturilor civile. Ni se promiteau tot felul de avantaje dacă acceptam recrutarea în cadrul Securităţii şi încetarea activităţii ,,împotriva statului român''. Nu m-au lăsat să mă simt cetăţean al acestei ţări! Dupã mai multe încercãri de-a fugi din ţarã, am,, lucrat'' într-o salinã.

Grota Miresei încărca vagoane
De patru ori pe zi şi dimineaţa
Şi Tito îşi primea drobul de sare
   Când Giurgiul înapoi ne vedea faţa.

Şi am plecat în 1981 cu un paşaport fără cetăţenie! Dar la Borşa era să fiu împuşcat!... am reuşit să ies din ţară şi să ajung în Italia! Mâna lungă a Securităţii m-a ajuns şi acolo unde au încercat să mă asasineze. Aşa scăpau autorităţile de la Bucureşti de ,,trãdãtori''.  Se pare că am avut zile… de-am ajuns acum să-ţi povestesc.

- Scuze, Adi! Nu am ştiut că ai amintiri atât de dureroase!…și de ce toate astea?

-  … din naivitate, Carmen!… speram  să fie respectate drepturile cetăţeneşti şi poporul român să ducă o 
viațã mai bunã. Deşi comunismul a fost condamnat de Preşedintele ţării în 2006, participanţii la Grupul Goma nu au fost reabilitaţi ... abia acum opinia publicã a început sã afle de noi ... iar scriitorul Paul Goma nu a fost reprimit, dupa atâta timp în USR... şi ca de obicei, personalităţile României sunt apreciate de strâini, nu de proprii con-cetăţeni!  Nu vezi cã și acum fac mişto de bãsãnescu?

- Intuiam ceva asemănător; ar trebui să vorbim,,pe viu''!... şi eu îi atac... pe Marinar și camarila lui… dar și mare parte dintre politicieni, indiferent de apartenența politicã; sunt o mânã de jefuitori ai avuției naționale; niște trãdãtori care au vândut poporul român celor din exterior, marii finanțe mondiale. Până şi o parte a Justiţiei îl sprijinã şi iau măsuri abuzive împotriva poporului... şi ţipă ca din gură de şarpe că le este atacată libertatea de decizie şi este încălcat principiul separării şi echilibrului puterilor stat! ... te apucă greaţa de ce fac şi ce-i duc mintea să afirme! Sunt în stare să aducă trupe străine, doar să rămână la putere, să păstreze ,,osul de ros''. Cu toate acestea, nu am fost deţinut politic! Sunt doar unul dintre milioanele de cetãțeni ai României care au sperat cã dupã decembrie 1989 vor trãi într-o țarã democraticã! Dar dupã 20 de ani, constatãm cã am fost mințiți, vânduți celor din strãinãtate, umiliți, jigniți etc.de cei pe care i-am ales prin,,vot democratic’’și, mai ales,  i-am investit cu putere, cu încrederea noastrã. Inclusiv Justiţia ne atacă, încălcăndu-ne drepturile obţinute prin vărsarea sângelui nevinovat!           

- Ai dreptate, draga mea! Toți ne-au trãdat, servind interesele sioniștilor și masonilor. Guvernul de la București și Președintele jucător sunt doar marionete în mâinile guvernului mondial din umbrã, guvern de care aminteai. Conturile din străinătate, diferite funcţii în forurile internaţionale i-au convins să trădeze poporul român. De exemplu, dacă Preşedintele obţine o funcţie la NATO nu ar mai putea fi tras la răspundere  de justiţia romănă pentru trădare. Carmen, globalizarea a adus omenirii doar sãrãcie, umilințe, inculturã, lipsã de respect fațã de sine și fațã de ceilalți, lipsã de patriotism; pânã și,,unchiul Sam’’ este o pãpușã trasã de sfoarã de cei ce conduc omenirea, ascunși de  privirile celor mulţi.

- Uimitor! Adi, sã lãsãm politica!...prioritară este situaţia ta... adică viaţa ta.

- Viaţa mea e terminatã, Carmen! America terminã individualitatea şi tot ce ar putea face viaţa mai frumoasă; şi sunt sigur cã a venit și în România.

-  Sigur, Adi! Spirit de turmã au dorit! Dar viața  ta nu va fi terminatã, atâta timp cât tu nu vrei!

-  Aiurea; m-am sãturat sã mã lupt cu o societate strâmbã, coruptã; indiferent de țarã, populaţia este cea sacrificatã de cãtre guvernanți; până când nu-şi vor lua soarta în propriile mâini... nu vor învăţa din nou să gândescă cu propria minte, nimic nu se va schimba! Vor dispărea hotare, locuitorii vor ajunge sclavi moderni în propriile ţări, iar avuţia naţională va ajunge proprietate privată în mâna stăpânilor lumii.

                                           ****

15 aug. 2012 Lilit