Într-una din încăperile mănăstirii, în locul în care pătrund razele de soare prin cupola săpată în stâncă se spune că se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Acest templu era numit, de altfel, de unii localnici Mănăstirea Ursitelor sau, mai nou, Templul Ursitelor. Acum un secol, fetele de măritat şi flăcăii se urcau pe dealul Pleşu, unde este săpată mănăstirea, şi aruncau o roată cu paie în flăcări, cu credinţa că, văzând desenele făcute de foc şi traseul roţii, îşi vor afla "ursita" şi se vor căsători în acel an. Cel mai bine este să-ţi spui dorinţele şi să te rogi pentru împlinirea lor în Mănăstirea Ursitelor în trei zile ale anului: Sfântul Gheorghe, Lăsata Secului de Paşti şi de Schimbarea la Faţă. Unii localnici, printre care şi un roman care trăieşte în Sua şi care a copilărit pe aceste locuri, afirma că - în anumite momente - viaţa lor a fost schimbată decisiv în bine de către influenta acestui loc. Un moment relevant povestit de G. Moldovan a fost atunci când, în 1953, era bănuit de colaborare cu Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului (care, într-adevăr, a acţionat în acele locuri cu o dârzenie şi un curaj ieşite din comun) şi era căutat pentru a fi arestat. În acel moment, i-au apărut nopţi la rând în vis fiinţe de lumină, care îi dădeau indicaţii ce să facă, pe unde să umble şi unde să se ascundă de urmăritorii securişti, care cu siguranţă l-ar fi trimis în fata plutonului de execuţie sau într-una din închisorile morţii.
O vizitatoare, Cecilia L. din Cluj, povesteşte că în timpul rugăciunii în mănăstire, a văzut "un şir de fiinţe ca nişte sfere albe, strălucitoare", urcând spre mănăstire, şi în urma lor pe mama sa, pe care nu o mai văzuse de mult timp şi de care îi era foarte dor. Pe moment, nu a ştiut cum să interpreteze aceasta viziune. Ajunsă acasă însă, a primit pe nepusă masă vizita mamei sale care venise s-o vadă.
Globurile strălucitoare
Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care în momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri strălucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens şi cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de lumină, dar ele nu fac decât să demonstreze că aici se produc într-adevăr - în anumite momente - fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra pădure Baciu, de lângă Cluj.
Livia S. din Braşov povesteşte că, pe când se afla într-o stare de reculegere în interiorul peşterii, s-a speriat pur şi simplu când a fost cuprinsă de un val orbitor de lumină, venit din neant. Acelaşi fenomen, dar de o intensitate mai mică, este povestit şi de localnici, care spun că au avut percepţii de acest fel, mai ales când erau copii. Atunci, ei vedeau adesea globuri de lumină care păreau însufleţite. Să fie vorba de aceeaşi lumină surprinsă şi pe peliculă?
Cristale de comunicare cu lumea de dincolo
Se vorbeşte foarte mult despre nişte cristale de cuarţ, prin intermediul cărora cei din vechime ar fi comunicat din această peşteră cu "lumi superioare" ori cu fiinţe din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar că, în mod periodic, din pământul peşterii apar asemenea cristale de cuarţ, care însă sunt furate de către turişti sau de către amatorii de suveniruri din împrejurimi. Iniţial, am crezut că aceste cristale sunt o pură fantezie (eventual cu nuanţe publicitare), dar ulterior am luat cunoştinţă de două relatări venite din partea unor persoane de a căror bună credinţă cu greu te-ai putea îndoi, care au aruncat o altă lumină asupra situaţiei.
Prima relatare, care a fost inclusă la momentul respectiv şi în paginile unor publicaţii (cum ar fi "Monitorul" de Braşov), aparţine unui reporter al Tvr. În 1996, Lucian Băbeanu a ajuns împreună cu un grup în Mănăstirea Săpată în Stanca. La scurt timp după intrarea în incintă, camera de filmat a reporterului a început să se comporte bizar: pornea şi se oprea din înregistrare după bunul său plac, nerăspunzând la comenzi.
Se părea că acest fenomen nu a fost însoţit de alte urmări. Ajuns însă înapoi la studiouri şi vizionând materialele înregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe care nici el şi nici ceilalţi nu le văzuseră în peştera la momentul filmării. Pe banda apăreau sfere de lumină, care străluceau intens, iar la un moment dat apărea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca "un diamant de o mărime apreciabilă".
După o zi, înregistrările acelea bizare, în total şapte minute, au dispărut de pe bandă, apărând în schimb o siluetă înveşmântată într-o mantie închisă la culoare, iar în planul îndepărtat văzându-se "o mână luminoasă". Această casetă a fost vizionată de mai mulţi martori, la momentul respectiv.
Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care în momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri strălucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens şi cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de lumină, dar ele nu fac decât să demonstreze că aici se produc într-adevăr - în anumite momente - fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra pădure Baciu, de lângă Cluj.
Livia S. din Braşov povesteşte că, pe când se afla într-o stare de reculegere în interiorul peşterii, s-a speriat pur şi simplu când a fost cuprinsă de un val orbitor de lumină, venit din neant. Acelaşi fenomen, dar de o intensitate mai mică, este povestit şi de localnici, care spun că au avut percepţii de acest fel, mai ales când erau copii. Atunci, ei vedeau adesea globuri de lumină care păreau însufleţite. Să fie vorba de aceeaşi lumină surprinsă şi pe peliculă?
Cristale de comunicare cu lumea de dincolo
Se vorbeşte foarte mult despre nişte cristale de cuarţ, prin intermediul cărora cei din vechime ar fi comunicat din această peşteră cu "lumi superioare" ori cu fiinţe din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar că, în mod periodic, din pământul peşterii apar asemenea cristale de cuarţ, care însă sunt furate de către turişti sau de către amatorii de suveniruri din împrejurimi. Iniţial, am crezut că aceste cristale sunt o pură fantezie (eventual cu nuanţe publicitare), dar ulterior am luat cunoştinţă de două relatări venite din partea unor persoane de a căror bună credinţă cu greu te-ai putea îndoi, care au aruncat o altă lumină asupra situaţiei.
Prima relatare, care a fost inclusă la momentul respectiv şi în paginile unor publicaţii (cum ar fi "Monitorul" de Braşov), aparţine unui reporter al Tvr. În 1996, Lucian Băbeanu a ajuns împreună cu un grup în Mănăstirea Săpată în Stanca. La scurt timp după intrarea în incintă, camera de filmat a reporterului a început să se comporte bizar: pornea şi se oprea din înregistrare după bunul său plac, nerăspunzând la comenzi.
Se părea că acest fenomen nu a fost însoţit de alte urmări. Ajuns însă înapoi la studiouri şi vizionând materialele înregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe care nici el şi nici ceilalţi nu le văzuseră în peştera la momentul filmării. Pe banda apăreau sfere de lumină, care străluceau intens, iar la un moment dat apărea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca "un diamant de o mărime apreciabilă".
După o zi, înregistrările acelea bizare, în total şapte minute, au dispărut de pe bandă, apărând în schimb o siluetă înveşmântată într-o mantie închisă la culoare, iar în planul îndepărtat văzându-se "o mână luminoasă". Această casetă a fost vizionată de mai mulţi martori, la momentul respectiv.
O altă relatare este a aceleiaşi Doina T., care (în aceeaşi zi în care a auzit şi corul) a fost martoră unui fenomen oarecum similar: "Eram în interiorul peşterii şi am închis pentru câteva minute ochii, pentru a mă reculege. Când i-am deschis, văzul mi se obişnuise cu întunericul şi pe tavanul încăperii în care mă aflam am văzut un cristal strălucitor, de dimensiuni mici (câţiva milimetri). Se vedea foarte clar pe tavanul încăperii, fiind imposibil să fi fost un efect de lumină".
În urmă cu ceva mai mult de patru ani, am primit spre publicare un articol al unui domn care tocmai se întorsese din România şi susţinea că a făcut o descoperire mai mult decât interesantă. Articolul se intitula "Miraculoasă descoperire arheologică de la Şinca Veche, judeţul Braşov" şi a fost publicat în numărul din Octombrie 1994 al ZUM - ului.
Domnul respectiv, Gheorghe Moldovan domiciliat în Parispanny, New Jersey, povestea că în ziua de Crăciun a anului 1993 a participat la slujbă într-o mănăstire de la Şinca Veche. Cu această ocazie, domnia sa a descoperit o firidă în spatele altarului în care se aflau sculptate cu mare măiestrie steaua lui David, în interiorul acesteia simbolul Yin - Yang şi alături bustul lui Zalmoxis.
În sfârşit, cupola lăcaşului care ulterior fusese transformat în mănăstire, avea de fapt forma unei piramide cu vârful tăiat. Domnul Moldovan făcea în articolul respectiv un apel la cititorii ziarului, cerând sprijinul acestora pentru salvarea templului - mănăstire de la Şinca Veche (care se afla în stare de degradare) şi în acelaşi timp, făcea diferite supoziţii pe baza celor două simboluri care erau, chiar după spusele dânsului, "străvechi, aparţinând a două civilizaţii diferite".
În urmă cu ceva mai mult de patru ani, am primit spre publicare un articol al unui domn care tocmai se întorsese din România şi susţinea că a făcut o descoperire mai mult decât interesantă. Articolul se intitula "Miraculoasă descoperire arheologică de la Şinca Veche, judeţul Braşov" şi a fost publicat în numărul din Octombrie 1994 al ZUM - ului.
Domnul respectiv, Gheorghe Moldovan domiciliat în Parispanny, New Jersey, povestea că în ziua de Crăciun a anului 1993 a participat la slujbă într-o mănăstire de la Şinca Veche. Cu această ocazie, domnia sa a descoperit o firidă în spatele altarului în care se aflau sculptate cu mare măiestrie steaua lui David, în interiorul acesteia simbolul Yin - Yang şi alături bustul lui Zalmoxis.
În sfârşit, cupola lăcaşului care ulterior fusese transformat în mănăstire, avea de fapt forma unei piramide cu vârful tăiat. Domnul Moldovan făcea în articolul respectiv un apel la cititorii ziarului, cerând sprijinul acestora pentru salvarea templului - mănăstire de la Şinca Veche (care se afla în stare de degradare) şi în acelaşi timp, făcea diferite supoziţii pe baza celor două simboluri care erau, chiar după spusele dânsului, "străvechi, aparţinând a două civilizaţii diferite".
Ca să fiu sincer, acum patru ani când am văzut cele două simboluri de la Şinca Veche, am rămas mai
mult decât surprinsă şi de atunci m-am gândit mult la istoria antică a românilor. Răspunzând supoziţiilor domnului Moldovan, aş putea spune că aceste două simboluri aparţin astăzi unor civilizaţii diferite. În trecutul îndepărtat însă, ele au aparţinut unei singure civilizaţii, civilizaţia atlantida. Ignatius Donnelli, considerat astăzi o autoritate clasică în subiectului Atlantidei, a scris în 1882 o carte interesantă şi foarte documentată, "Atlantis - lumea ante-eluviana" în care face câteva dizertaţii asupra fenomenului de migrare din continentul Atlantid. Pe scurt (spune acesta pe baza a nenumărate argumente lingvistice, religioase, mitologice, dovezi de civilizaţie, etc) în Atlantis s-au dezvoltat trei râse: turaniene (care-i includ pe chinezi, japonezi, mongoli, tătari, finlandezi), semitice şi aryene. Cele trei râse s-au răspândit prima oară atât în Asia, cât şi în Europa, cu mult înainte de scufundarea Atlantidei în scopul colonizării continentelor respective. Un al doilea val de migrare, de data aceasta forţat de evenimente, a avut loc în urma cataclismului final, când oamenii au încercat să se salveze de la moarte prin refugiul pe cele mai apropiate coaste continentale sau bucăţi de uscat.
mult decât surprinsă şi de atunci m-am gândit mult la istoria antică a românilor. Răspunzând supoziţiilor domnului Moldovan, aş putea spune că aceste două simboluri aparţin astăzi unor civilizaţii diferite. În trecutul îndepărtat însă, ele au aparţinut unei singure civilizaţii, civilizaţia atlantida. Ignatius Donnelli, considerat astăzi o autoritate clasică în subiectului Atlantidei, a scris în 1882 o carte interesantă şi foarte documentată, "Atlantis - lumea ante-eluviana" în care face câteva dizertaţii asupra fenomenului de migrare din continentul Atlantid. Pe scurt (spune acesta pe baza a nenumărate argumente lingvistice, religioase, mitologice, dovezi de civilizaţie, etc) în Atlantis s-au dezvoltat trei râse: turaniene (care-i includ pe chinezi, japonezi, mongoli, tătari, finlandezi), semitice şi aryene. Cele trei râse s-au răspândit prima oară atât în Asia, cât şi în Europa, cu mult înainte de scufundarea Atlantidei în scopul colonizării continentelor respective. Un al doilea val de migrare, de data aceasta forţat de evenimente, a avut loc în urma cataclismului final, când oamenii au încercat să se salveze de la moarte prin refugiul pe cele mai apropiate coaste continentale sau bucăţi de uscat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu