Cioburi de vitralii

Cu omul în palmă,

Universul aleargă

în oceanul de larve

ce înoată în ploaia de aur...

Cad din lacrimi de îngeri

aripi poleite

în pulberi de vise

tremură-n oglinda timpului

pitit în

cioburi de vitralii.

Arunc o privire avidă

spre

omul ce-şi caută uşa

în labirintul vieţii

Tainice scări înalţă puiul de om

pe vrejul fermecat

în lumea din nori

Doar tălpile,

împietrite în pământul nesătul,

îi atârnă între două lumi.

În clipele pierdute-n timp

rătăceşte un om ... prin omul din el!

Lilit, 28 noiembrie 2012