Legenda Crinului

Demult, tare de mult, într-o țarã îndepãrtatã, trãia o vrãjitoare deosebit de rea și de puternicã.

Si de rea ce era, tot ceea ce atingea se prefãcea în stanã de piatrã.

Dacã însã se atingea de un copil, acesta era prefãcut într-o floare.

In acea vreme, trãiau doi copii, frate și sorã, lipsiti de pãrinti ...

ei pornirã la drum, în lumea largã, pentru a-și gãsi o familie. 

Merg ei ce merg, trec peste mari si tari si ajung la castelul vrãjitoarei ...

apropiindu-se prea mult, vrajitoarea cea rea o preface pe fetitã într-o floare. 

Baiatul era foarte trist!... zi si noapte se gandea cum sã îsi salveze surioara!...

intr-o dimineata, in fata baiatului, se opreste Zâna Florilor, care-i dãruieste o floare...

aceastã floare magica, dacã atingea un obiect fermecat de vrãjitoare, rupea vraja care il cuprinsese. 

Baiatul ii multumeste zanei pentru darul facut; 

ia floarea, spune un descântec și astfel, surioara este transformata în fiintã umanã.  

Cei doi frati încearca sã fugã, dar sunt prinsi de vrãjitoare;

ea îi preschimbã în doi crini, douã flori albe al cãror miros te face sã nu te poți apropia de ei. 

Magia vrajii consta in imposibilitatea cuiva de-a se apropia de floarea fermecatã pentru a-i salva!

Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor

In crini e betia cea rara:
Sunt albi, delicati, subtiratici.-
Potirele lor au fanatici-
Argint din a soarelui para.

Desi, când atinsi sunt de vara,
Mor palcuri sau mor singuratici,
In crini e betia cea rara:
Sunt albi, delicati, subtiratici.

In moartele vremi, ma-mbatara,
Când fragezi, si primavarateci,
In ei ma sorbira, extatici,
Si pe aripi de rai ma purtara
In crini e betia cea rara.