Când rătăcesc printre nori şi vise albastre
Vreau să-mi eliberez sufletul de magia raţiunii reci.
Şi să învăţ a simţi lumea cu vârful degetelor astre
Să deschid inima spre adevărul de dincolo de cuvinte seci.
Destinul ne-a unit pe veşnicie, lăsându-ne să ne iubim sublim
Şi ne oferă şansa de-a-nţelege că dincolo de mintile noastre
Este tot Universul.
Univers ce alege puterea minţii mele, ce va crea lumi
În care suferinţa să aibă sensul creşterii
Pipăind miracolul, fără a dori să-l cuprind cu mintea.
Eşti Don Quijote-al minţilor...acel înţelept nesăbuit
Ce tremură de frica de-a nu fi dibuit
Cutreierând din zare-n zare, căutând de zor,
Pe-acei ce te-nvaţă să fii un bun şi iertător judecător.
Să nu uiţi că ai o inimă ce bate pentru mine,
Şi să devii puternic, precum un Jupiter.
Înveţi să ierţi şi să devii statornic,
Să laşi răgaz iubirii noastre să depene în timp
Caierul unei magice poveşti ce-atinge abisul infinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu