Pianul

Pictură Mihai Cătruna

Tăcerea doare! Doare când iubitul închis între clape reci de pian  
Cântă – Soarbe un cântec dulce de jale
Ce va dispare!

Furtună-i în mâna ce-aleargă pe clape

În bătăi de inimi şi-al greierilor cânt suav.

Purtaţi de gândul prins în degete firave

Rătăcesc pe trupul sfârâind de dorinţă

Închis cu lanţ de neputinţă.

Trei inimi vibrează! Prin ele o vrajă aleargă! 

Una-i nedorită!... pleacă!... se va pierde sub vălul ce-ascunde cenzura!

Pianul oftează sub mâinile încercănate de frica plecării.

Gândul zboară la cântec şoptit de Fiica Tăcerii.

Doar un porumbel aleargă bezmetic

Zbătându-se de-asupra fiinţei ce aşteaptă

Să se topească fiorii de  gheaţă

Şi ea să mai păşească înc-o treaptă!                                                                                                             

Mâna pe corpul încins aleargă,

Primind uimită fiorul iubirii.

Vrea! Priveşte! Încearcă! Dar nu îl poate atinge!

Gându-i fuge spre cel plecat

Purtându-i pe braţe

Iubirea ce vibrează-n clipa fierbinte a tăcerii

Ce va învinge!

Pleacă! Pleacă spre munţii ce stau zălog

Între cer şi pământul ce plânge…

- Nu plânge, Fiică a Tăcerii!!

Stai goală în faţa fricii rătăcite la răscruce de drumuri.

Ai fost trădată… de cel mai drag!... el duce răvaşul iubirii spre cel neplecat.

Toporul din mâna de foc

Îşi spune voinţa!

Pianul crăpat în ţipăt de jale răsună.

Sânge…ploaie… urlete se-amestecă cu degetul plecat spre cel iubit şi neciopârţit!

Strigăt nevinovat răsună în pădurea virgină!

Un glas se pierde în noapte:

,,Ţi-am tăiat aripa! Atât!’’… plâng vorbele celui trădat şi neiubit!

Tăcuta Pasăre arde măcinată sub febra iubirii…                                                                        

O lampă în noapte!

Lumina se pierde-n şoapte

Şi-n paşii încurcaţi în franjuri de frunze pierdute-n fapte!

Cuvinte rămân nerostite… măcinate-n aşteptări,

Ferecate într-un seif de întrebări!

Aripi de înger poposesc pe copacul ce veghează

Misterele lumii…

Cântecul de jale se pierde în ţipăt de pescăruş pierdut pe mare!

Pianul plânge! Plânge sub cerul plin de stele sângerânde…

Fiica Tăcerii, prăbuşită-n hăul mării,

Sărută molecule de apă ce dansează în jurul pianului

Sicriu lunecând  în tenebrele durerii! …

Voinţa alege! Viaţa învinge!

Falanga de fier aduce vocea în fiinţa tăcerii!

Tăcerea dispare… pluteşte deasupra pianului pierdut,

În oceanul necuprins al uimirii!...

Iubirea zboară pe-aripi de catifea

În pustia ninsă de razele vieţii