Ĭn cuibul de cuci, ţipete zboarǎ din mâna neputinţei.
Fǎrǎ sǎ gândim, ucidem în zelul desfrâului
albul pur invadat de noroiul din noi.
Alb… negru
Bunǎtate… rǎutate
Speranţǎ… deznǎdejde.
Orbiţi mergem prin viaţǎ când rǎul se scurge din
suflet.
Suntem liberi! Libertatea urlǎ spre cer.
Cauţi ceva anume?
Caut stele. Mi-e dor de libertate…de iubire…de dor,
De albul pur! Mi-e dor de puritatea copilului din
noi.
Albul devine obsesiv, negrul e dezgustǎtor,
Lumina speranţei se-aprinde în noi.
Sub geana de luminǎ apare un gând nerostit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu